Proiect sustinut de

Cele mai comentate

Parteneri

Tu votezi? Hai sa vorbim despre asta

Votezi.ro este un spatiu dedicat dezbaterilor pe tema prezentei la vot in Romania si un concept neafiliat politic.

Primul episod al demersului votezi.ro s-a desfasurat in luna noiembrie 2008, cu ocazia alegerilor parlamentare.

Mai jos, puteti citi opiniile contradictorii ale mai multor bloggeri si jurnalisti romani pe tema utilitatii sau inutilitatii votului de pe 30 noiembrie 2008.

Cine are dreptate sau care punct de vedere vi se pare mai aproape de propria voastra parere? E o problema de optiune.

Sau aboneaza-te la RSS atat la articole cat si la comentarii.

N-aş candida niciodată pentru Parlament. Nu sînt Don Quijote

Publicat de Alex Mihăileanu la data de 29.11.2008 in categoria Ce votam?.

Mihnea Măruţă, un om pentru care am un deosebit respect, spune că va merge la vot. Eu, în cazul extrem în care m-aş mişca pînă la secţia de votare, aş face-o doar cu scopul de a desena un candidat pe buletinul de vot. Adică exact opusul a ceea ce ar face Mihnea. Şi asta din cauză că nu sînt la fel de optimist. Să trec la subiect. “Ai dreptul de-a alege şi de-a fi ales. Nu-ţi convine oferta în prima situaţie, o ai la dispoziţie pe cea de-a doua”, spune Mihnea. Ei bine, ca să-i răspund la provocare, uite de ce n-aş candida nici în ruptul capului.

În primul rînd, nu-mi doresc să fiu asimilat cu o tagmă de hoţi. Da, e drept, poate nu sînt toţi la fel, dar aşa cum eu îi consider pe toţi o apă şi-un pămînt, şi alţii m-ar asimila pe mine cu aceeaşi categorie. Nu vreau asta. Da, e un motiv pur egoist, dar mie îmi e suficient.

În al doilea rînd, mult mai important decît primul, ar fi o cheltuială uriaşă care nu-mi garantează că voi fi ales, dar care-mi promite pierderi financiare ulterioare (ipoteci, rate la bănci, datorii faţă de sponsori - în cazul ideal în care îi şi găsesc). Iar eu, unul, nu aş candida din partea unui partid. Odată intrat într-un partid, eşti la mîna unei doctrine care se bazează pe comportamente de haită (nu vorbim aici de idealism, nu-şi găseşte locul), devii dator vîndut unui grup de interese şi nu poţi rezista de unul singur, vrei sau nu vrei, devii dependent de voinţa haitei.

În al treilea rînd, de unul singur nu poţi face nimic. Deşi nu este cel mai elocvent exemplu, aş putea să o scot la înaintare pe Lavinia Şandru, cea care, timp de vreo doi ani, s-a tot bătut pentru o lege şi n-a rezolvat nimic pînă n-a venit campania electorală. Cum spuneam, nu este cel mai elocvent exemplu, dar este demn de luat în seamă. Ca independent (sau ca parte dintr-un partid minuscul), şansele de a schimba ceva, în cel mai optimist scenariu, se apropie de unu la sută.

În al patrulea rînd, oricît de optimişti am fi, un singur om nu poate schimba lumea. Idealismul rămîne doar un curent filosofic cunoscut mai ales prin prisma reprezentantului său cel mai de seamă, Immanuel Kant. Or, în cazul politicii, ideile rămîn la stadiu de utopii, în timp ce materialismul (şi nu mă refer la curentul filosofic, ci la volumul buzunarelor) este cel care primează. Oricît de mult aş susţine puşcăriile pentru cei care bagă mîna pînă la umăr, nu poţi să te pui cu haita.

În al cincilea rînd, în cazul în care aş candida (şi aici vorbim doar de un scenariu ce nu va fi pus niciodată în practică), o voi face dacă şi numai dacă ceilalţi candidaţi ar gîndi oarecum similar cu mine. Dacă şi numai dacă nu vom mai vedea paraşute politice, cît mai ales oameni cu experienţă în management, care ştiu unde ar trebui schimbat ceva şi cum, astfel încît statul român să devină o instituţie profitabilă şi nu o vacă de muls. În fond, se propun tot felul de soluţii aplicabile, logice, menite să îmbunătăţească mediul în care trăim. Dar pe cît pariem că nu vor fi deloc băgate în seamă?

Într-o ţară românească, în care trăiesc - vorba lu’ Enache - “oameni româneşti”, în care uninominalul este introdus doar de ochii lumii, gîndit astfel încît să iasă tot cine trebuie (candidează cineva de la un partid mare, un nume cunoscut, versus nişte neica-nimeni fără şanse de reuşită), unde jocurile sînt făcute cu multă vreme înainte, unde bălăcărelile politice sînt doar de faţadă, furturile sînt negociate între partide, iar urmăririle penale sînt doar de ochii lumii, un om nu va schimba nimic. Niciodată.

De ce aş candida pentru o funcţie în Parlament cînd ştiu ce se va întîmpla cu tot optimismul de care dau dovadă? De ce să candidez cînd ştiu că, într-un final, voi ajunge la fel de indiferent faţă de ce se întîmplă cu ţara în care trăiesc, fiind conştient că oricît m-aş bate, sînt ca un rapidist, singur împotriva tuturor? Ce motive am să mă transform în Don Quijote de la Mancha, doar de dragul de a mă lupta cu morile de vînt?

Prefer să stau acasă, prefer să scutesc banii de campanie şi să îi investesc în ceva care chiar mi-ar creşte nivelul de trai, prefer să nu merg la vot. Şi aş prefera ca toată lumea să stea acasă şi să nu voteze. Chiar şi riscînd să se repete alegerile. Da, ştiu, costă milioane de euro, tura următoare va costa alte milioane de euro, dacă nu va merge nimeni nici a doua oară, alte milioane de euro pentru a treia repetare a scrutinului.

Sînt de acord. Banii cheltuiţi pentru alegeri sînt şi ai mei. Vreau să-i arunc pe fereastră. De cît mai multe ori cu putinţă, pînă în momentul în care voi vedea candidaţi dornici să facă din România o instituţie profitabilă. Indiferent dacă vor fi aruncaţi pe tururi de scrutin sau nu, acei bani tot vor intra în buzunarele cuiva. Prefer să-i arunc decît să mai văd un îmbogăţit peste noapte, pe spinarea mea, pe munca mea, pe banii mei. Prefer să cred că dacă ar gîndi la fel cît mai mulţi români, atunci chiar s-ar schimba ceva. Prefer să dau banii pe un spectacol de calitate, nu pe un circ ieftin care mă costă de mă ustură.

Am dreptul să aleg, nu-i aşa? De asta au murit oameni la Revoluţie. OK. Dar e un drept, nu o obligaţie. Am dreptul să aleg să stau acasă. Şi aleg să-mi exercit dreptul de a alege prin visare. Îmi daţi voie să visez că, la un moment dat, vom vedea în Parlament oameni dornici să schimbe şi altceva decît cifra conturilor deschise în banci special pentru a le umple golindu-mi mie buzunarele?

3 comentarii

DanBruma wrote on 29.11.2008, 3:30 pm

Bravo, d’le, am aceeasi reflexie asupra dreptului la vot. De altfel, eu de ce nu as avea voie sa nu merg la vot pe cand parlamentarii au voie sa lipseasca cu nemiluita din parlament atunci cand se voteaza legi? In plus ei sint si platiti pentru asta si gras. Deja faptul ca stau acasa si nu votez inseamna in acceptia mea ca fac politica. Fac politica altfel, fac politica protestand prin absenta de la vot impotriva clasei politice actuale mizerabile. De fapt le platesc cu aceeasi moneda: ei nu vin in parlament sa voteze, eu nu merg la fiecare patru ani sa votez. In plus, politica se poate face si activand in asociatii. Sint totusi multe asociatii care i-au obligat pe politicieni sa adopte anumite legi utile sau amendamente utile. Poate mai mult decat votul romanilor.

Trackbacks

Cristi: Am vazut ca inca nu ati angajat premier. Daca mai primiti CV-uri va rog sa-l considerati si pe al meu. Il...
vasile_s: de la 14 ani voluntariat. jos palaria, ce simt civic!
littl3l0rd: “De la cap se impute pestele, dar, de la coada se curatza !!!”
Eugen Stanescu: Cretini care sa stea cu mainile in san, sa nu faca nimic, si pe deasupra sa mai spuna: ,,v-am zis...
Ioana: Huidule,tu chiar ai impresia ca publicul e prost,ca toti te credem sfant si iti dai in petec cu raspunsuri...